Dacă în weekend ne-am bucurat de soare și temperature de 20 de grade, peste normalul perioadei, se pare că de luni vremea se schimbă dramatic, meteorologii anunță ploi și ninsori.
Vântul va avea intensificări, iar meteorologii spun că ne putem aştepta la ninsori, în zonele înalte de munte. Ploile însă care încep luni la prânz şi după masă şi se extind apoi noaptea şi spre sud, astfel încât marţi miercuri vorbim de o vreme în general închisă, cu temperaturi mai scăzute.
Marţi şi miercuri vor fi temperaturi cuprinse între 7 şi 15 grade, iar ninsorile pot să apară la munte, la înălţimile mai mari, tot în zilele de mari şi miercuri.
Circulația aerului se menține în continuare foarte rapidă la nivelul continentului european și intervalul săptămânii viitoare va fi caracterizat de aceleași alternanțe.